Quantcast
Channel: Sfin.ro – Saptamana Financiara
Viewing all articles
Browse latest Browse all 2427

Susținătorii infractori ai potențialului președinte impostor Călin Georgescu

$
0
0

Vreau să trăiesc într-o țară în care interlopii care amenință jurnaliștii ajung la pușcărie, nu consilieri ai viitorului președinte al României

Personal, am primit amenințări și chiar am fost agresat fizic, într-o piață publică, în timp ce scriam despre Roșia Montană.  Am avut parte de amenințări cu moartea în timpul investigațiilor de pe teren, legate de tăierile ilegale de păduri.Au trecut două decenii și jumătate, de când Marius Vizer, prietenul lui Putin (la propriu), m-a dat în judecată pentru calomnie (faptă care încă mai era prevăzută în Codul Penal), încercând să afle care au fost sursele mele când scris despre evaziunea fiscală din jurul afacerilor lui cu săli de păcănele și alte jocuri de noroc.Apoi, prin interpuși, tot marele prieten al lui Putin mi-a transmis că mă caută recuperatorii de prin Oradea, când scriam de acuzațiile de cumpărare a arbitrilor la finala Ligii Campionilor Europeni la judo, câștigată de echipa lui, Liberty. Și erau niște recuperatori ”celebri” în acea perioadă, în zonă, cu mușchii pe ei precum cel supranumit ”Muntele Bihorului”.

A trecut un sfert de veac (de când cu listele lui precursorului domnului Georgescu, Corneliu Vadim Tudor) de când nu am trăit sau auzit de amenințări la adresa jurnaliștilor ridicate la nivel de politică de stat. 

  • „O să fie desființate toate sistemele din România, inclusiv toți jurnaliștii care au mințit poporul. Tu nu înțelegi că avem tot despre voi? Și ce faci, și ce mănânci, tot”.
  • ”Ce, doar eu am fost (la Ambasada Rusiei – n.a.)? Sunteți documentați toți, tu nu înțelegi că avem tot despre voi? Tot! Tot, și unde te duci, și ce faci, și ce mănânci, tot. Știm tot. Și de unde vă vin banii, și unde vă duceți”
  • ”Cred că nu știi în ce te bagi, fii atent ce zic. Eu zic să te oprești acum, cât mai ai ocazia. Tu nu știi în ce te bagi, tu nu știi în ce intri acum, că te iei de noi”.

Acestea sunt cuvintele înregistrate, de jurnalistul Victor Ilie, de la Snoop, în timpul conversației cu Bruno Mihăilescu, unul dintre fondatorii unei organizații a cărei activitate de susținere mascată a candidatului Călin Georgescu o investiga. Atenție, nu discutăm de un susținător care a dat like ori a redistribuit niște postări pe rețelele sociale, ci de un personaj principal în crearea rețelei de promovare și de acoperire a unor sume de ordinul sutelor de mii de euro cu care a fost finanțată campania ”cu buget zero” a lui Călin Georgescu (vezi aici).

Practic, ceea ce zice acest extrem de important pion al domnului Georgescu, nu este doar o amenințare la adresa jurnalistului în cauză, ci promisiunea că asemenea practici se vor generaliza în eventualitatea victoriei candidatului lui (o victorie de care e, de altfel, cât se poate de sigur). Atenție, ascultați-l cu atenție: omul ăsta, promite, cu subiect și predicat, că se vor da legi care să-i trimită la pușcărie pe jurnaliștii de investigație!

Pentru mine (cel puțin), amenințările astea sunt chiar mult mai grave chiar decât dezvăluirile făcute de CSAT (care, la rândul lor, au o gravitate majoră). Documentele desecretizate de CSAT arată cum poate fi manipulată opinia publică la nivel național și faptul că în spatele ei se află ”un actor statal” (destul de ușor de identificat, de altfel, chiar dacă CSAT nu-l numește).

Amenințările transmise jurnalismului de la Snoop arată, însă, atmosfera de teroare în care se va trăi în România, dacă domnul Georgescu și partidele extremiste care îl susțin vor prelua puterea (ca să vă fie clar: dacă câștigă prezidențialele, cu Simion și Șoșoacă se va negocia prim-ministrul și Guvernul). Iar oamenii președintelui (dacă nu chiar domnul Georgescu) vor fi cei care vor prolifera asemenea amenințări la adresa celor care îl vor critica și, nu am dubii, se vor găsi fanatici care să le pună în practică, să-i trimită la pușcărie ori, mai grav, ”să facă dreptate în stradă”.

Mă alătur ActiveWatch și altor organizații civice și persoane care solicită deschiderea unei anchete penale în regim de urgență, împotriva interlopului care l-a amenințat pe jurnalist. Diseară, de la ora 19.00, voi fi în Piața Universității, din București, la protest. Iar duminică, voi vota fără nicio reținere, direcția pro-europeană a României. O direcție în care mafioții nu vor ajunge să amenințe jurnaliști în numele președintelui țării.

Și vă rog, și pe voi, să dați mai departe înregistrarea cu aceste amenințări. Să le fie clar celor care votează un candidat care este promovat de interlopi că dacă, Doamne feri, asemenea amenințări vor ajunge să fie puse în practică, responsabilitatea va fi și a lor. La fel cum responsabilitatea va fi și în seama celor care, duminică, vor rămâne acasă, găsindu-și diferite pretexte și scuze. Gândiți-vă că viitoarele victime ale regimului Georgescu ar putea fi copiii, nepoții, frații, surorile, părinții, alte rude, prieteni ori cunoscuți de-ai voștri.

Sursa


Viewing all articles
Browse latest Browse all 2427

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48